Cadouri USB - USBmania

File de Istorie

Faraoani – File de istorie

Documentele istorice, precum şi săpăturile arheologice făcute pe teritoriul comunei, atestă faptul, că aceste locuri au fost locuite încă din cele mai vechi timpuri.

Comuna Faraoani îşi face intrarea în istoria scrisă a patriei noastre pe bază de documente, în primele decenii ale secolului al XV-lea, mai precis în anul 1420, care demonstrează că este una dintre cele mai vechi localităţi din judeţ. Localitatea apare încă de la început aub numele de Faraoani. Mai târziu, datorită unor conjucturi de natură religioasă, va apare şi sub alte denumiri (Foro, Faravalva, Faraoani).

O menţiune documentară certă datează din 4 aprilie1474, când Ştefan cel Mare acorda, printr-un act (hrisov), moşia Anteleşti, din ţinutul Sucevei, unor locuitori din Faraoani.

“Un ispişoc de la Ştefan Voevod pe satul întreg Anteleşti, lui Ion Bulbosea şi frăţâne-său Mihu din Faraoani” (Arhivele statului, Bucureşti)

Aceeaşi afirmaţie apare şi în ghidul oraşului Bacău: “În comuna Faraoani, atestată documentar într-un hrisov emis de cancelaria lui Ştefan cel Mare la 5 aprilie 1474, s-a înfiinţat în anul 1864, una din cele mai vechi şcoli rurale din judeţul Bacău. (Ioan Murariu-Nicu I. Aur – Ghid de oraş, Bacău, Bucureşti 1992).

Din conţinutul documentului reiese că localitatea avea numele de Faraoani. Mihu, amintit în document, a fost pârcălab de Neamţ şi era originar din Faraoani, ceea ce presupune existenţa şi a altor familii româneşti, căci nu puteau fi numai ei singurii locuitori. Stăpânirea satului Anteleşti de către cei doi fraţi din Faraoani este amintită şi într-un document din anul 1488 în care se arată că satul Faraoani le deţine.

De la această dată şi până în anul 1618 nu mai dispunem de documente scrise cu privire la localitatea Faraoani. În această perioadă, domnitorul Moldovei Ştefan Tomşevici cumpără o parte din moşia satului Faraoani de la Dumitru Goia, fost pârcălab de Neamţ, pe care o donează mănăstirii Solca, Iaşi 15 aprilie 1618. (Documente privind Istoria României, vol IV, pag. 264-269)

În anul 1618, an amintit în documentul de mai sus, satul era format din Faraoanii de Sus care era în stăpânirea lui Dumitru Goia şi Faraoanii de Jos aflat în stăpânirea lui Dragoş Teleagă. Satul Faraoani se întindea în apropierea cimitirului, teren care şi astăzi se numeşte “silişte, prelungindu-se pe malul pârâului Faraoani până spre Valea de Sus.

Un alt document care menţionează satul Faraoani datează de pe vremea domnitorului Ştefan Tomşa al II-lea (1621 – 1623) care dăruieşte mănăstirii Solca din Bucovina, satele Solca şi Faraoani. (Iaşi, 5 martie 1623). Din acest document reiese că satul Faraoani este sat domnesc pe care voevodul, după bunul său plac, îl face danie mănăstirii împreună cu locuitorii săi.

Ţăranii apar ca independenţi şi înainte de această dată trecând din stăpânirea boierilor în cea domnească, apoi în cea a mănăstirii, moşia schimbându-şi din când în când stăpânul, dar ţăranii rămânând independenţi. Din acest act se mai desprinde şi faptul că satul a fost cumpărat “cu bani gata”, legat odată cu dania s-au dat şi “mori de apă” vii şi robi ţigani şi alte milostenii. De asemenea domnul a hotărât ca satul să fie iertat de toate datoriile faţă de domnitor. Acest lucru indică ocupaţiile locuitorilor, iar scutirile de anumite dări demonstrează bunurile materiale ce se scoteau de pe moşie.

Cronicarul Miron Costin aminteşte şi el satul Faraoani în Letopiseţul Ţării Moldovei. Vorbind despre domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) arată că acesta a dat una din luptele duse împotriva duşmanilor săi, care voiau să-i ia tronul, în apropierea localităţii Faraoani, anume la Valea Seacă. Locul unde a avut loc bătălia se află astăzi pe teritoriul comunei Nicolae Bălcescu, acolo unde a fost C.A.P.- ul. Locul este numit şi astăzi “Bezede” probabil de la cuvântul “beizadea” (fiu de domn).

Documente străine aduc preţioase informaţii despre viaţa locuitorilor din Faraoani. Cele mai multe amănunte le aflăm din rapoartele pe care le fac misionarii confesiunii catolice din Moldova, misionari veniţi de la Roma. Unele din aceste rapoarte au fost publicate în Diplomatorium Italicum, fie în colecţia Hurmuzachi sau Studii şi documente reproduse de Nicolae Iorga din arhiva Episcopiei Iaşi.

Din aceste documente aflăm că alături de catolici în Faraoani trăiau şi mulţi ortodocşi, ceea ce explică prezenţa şi astăzi în rândul locuitorilor a multor nume de familie româneşti.

Timp de 50 de ani ştirile lipsesc. La 23 ianuarie 1693, apare din nou numele localităţii Faraoani, când un grup de credincioşi dau mărturie despre zelul preotului Alioş Bevilacqua care i-a servit trei ani. Documentul este semnat printre alţii şi de trei locuitori din Faraoani: Mihai Gogudu “Judax Faraoani”, Mihai Antal şi Mihai Benche. Aceste nume de familie sunt frecvente şi astăzi în Faraoani. Cu excepţia lui Gogudu care se păstrează în Valea Mare sub formă de poreclă. (Diplomatorium Italicum, vol. I, pag. 136)

Documentele ulterioare menţionează aşezarea satului peste pârâu la locul unde se află şi astăzi, vechea vatră a satului fiind părăsită din cauză că satul era “la drumul mare” în calea năvălitorilor. Din documentele vremii aflăm că satul avea 214 case cu 900 de suflete (1750 – preot Ioan Hristonul de Giovanni). “Toate casele sunt trainic făcute şi fiecare are o grădină mare plină cu pomi fructiferi, aşa că întreg satul seamănă cu o pădure foarte deasă. Oamenii se ocupă cu agricultura şi aproape toţi sunt butnari (dogari). În ceea ce priveşte bunele moravuri….. fără deosebire de sex, ori vârstă, sunt bine instruiţi. Biserica este rămasă în afara localităţii şi în anul 1750 se construieşte alta nouă. Din acest raport reiese clar faptul că Faraoani era un sat frumos, cu locuitori destul de înstăriţi.

Din documentele apărute mai târziu aflăm că satul Faraoani a sărăcit foarte mult, datorită înstrăinării moşiei. Despre starea de mizerie a locuitorilor în timpul cât moşia se află în stăpânirea mănăstirii Solca se consemnează şi într-un document redactat chiar la Faraoani la 2 octombrie 1767, document semnat de un grup de cetăţeni din Faraoani cu degetul, deoarece aceştia nu ştiau să scrie.

Timpul cât satul a aparţinut mănăstirii Solca, pentru administrarea acestuia au fost trimişi aici călugări care au ridicat un schit pe Valea de Sus. Acest cătun şi astăzi se numeşte “La schit”. Numărul populaţiei era destul de mare dacă avem în vedere un raport anonim în care se arată că Faraoani avea 470 credincioşi, Valea Mare 250, iar Valea Dragă 250 de credincioşi.

Stăpânirea mănăstirii Solca ia sfârşit după mai bine de un secol şi jumătate. În 1775 Bucovina trece în stăpânire habsburgică, iar moşia Faraoani nu mai poate fi administrată de mănăstire, astfel ea este vândută unui boier, Nicolae Roset. Acest fapt este confirmat şi întărit prin actul semnat în 1805 de Alexandru Moruzzi, domnitor al Moldovei pe atunci. De la acest Roset moşia a trecut apoi în stăpânirea unui alt boier, Roznovan.

Moşia satului Faraoani va rămâne în stăpânirea familiei boierului Roznovanu până în anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti şi împroprietărirea făcută de Al.I.Cuza, când au fost împroprietăriţi atât locuitorii cât şi bisericile din Faraoani şi Valea Mare.

Istoria comunei Faraoani se leagă firesc de istoria României şi a poporului român.

Locuitorii comunei Faraoani au fost participanţi activi la cele mai multe evenimente istorice petrecute în ţară. Atunci când nu au fost în miezul evenimentelor şi-au manifestat adeziunea la acestea, , au sprijinit, cu puţinul pe care îl aveau, armata română în lupta dreaptă de apărare a acestui pământ strămoşesc, fapte consemnate în documente istorice din acea vreme. ˘

Războiul de Independenţă

“Înţelegând nevoile şi greutăţile momentului, ţăranii din comunele Valea Seacă, Răcăciuni, Cleja, Faraoani, Valea Mare şi altele, au suportat în perioada aprilie 1877-august 1878, masive rechiziţii în valoare de 161.843 lei “. (Colecţia de documente de la Arhivele Statului, Bacău 1976 ).

“Tineri ca Antal Giurgi, Antal Mihai Giurgi, Duma Giurgi Andrieş, Farcaş Ilieş Ionaş din Regimentul 14 Dorobanţi şi Duma C. Mihai din Regimentul 4 artilerie, (toţi din comuna Faraoani ) au murit în ziua de 30 august 1877, la atacul Griviţei” (Colecţia de documente de la Arhivele Statului, Bacău 1976).

Cinstind memoria eroilor căzuţi în Războiul pentru Independenţă, locuitorii comunei Faraoani le-a încrustat numele pe monumentul înălţat în cinstea acestora, în centrul comunei. ˘

Primul Război Mondial a avut urmări nefaste şi pentru locuitorii comunei Faraoani.

În acest război comuna Faraoani şi-a dat tributul de sânge. Monumentul ridicat în centrul comunei arată 63 de faraoneni căzuţi pe câmpul de luptă între anii 1916 – 1918. ˘

Şi în Al Doilea Război Mondial comuna Faraoani şi-a dat tributul de sânge. Mulţi soldaţi au căzut pe câmpul de luptă, iar cei care s-au întors de pe front au povestit despre faptele de vitejie ale celor căzuţi. Veterani ai ultimului război, care mai erau în viaţă în 2003 ,au participat la inaugurarea “Altarului Recunoştinţei” – monument ridicat în satul Valea Mare, în memoria eroilor comunei.

“Ideea edificării acestui monument, denumit Altarul Recunoştinţei a izvorât din dorinţa noastră de a lăsa moştenitorilor noştri o mărturie dăltuită în piatră a jertfei fiilor comunităţii dăruită luptei pentru independenţa şi libertatea patriei noastre. “Altarul Recunoştinţei” este un semn de preţuire pentru cei ce şi-au sacrificat bunul suprem, VIAŢA, pentru împlinirea idealurilor noastre. Prin ridicarea acestui monument sperăm că am răspuns dorinţei veteranilor de război prezenţi astăzi aici cu noi, aceea de a face cunoscută urmaşilor jertfa camarazilor lor.

În numele comunităţii le mulţumim astăzi pentru că atunci când ţara i-a chemat au răspuns prezent şi ne-au adus cinste tuturor prin eroismul şi sacrificiul lor. Iar dacă România este astăzi o ţară liberă, demnă, europeană acest lucru se datorează şi jertfei lor.

Monumentul “Altarul Recunoştinţei” în forma ce o admirăm, reprezintă o carte deschisă din care izvorăşte crucea, semnul mântuiri noastre şi simbolizează comuniunea celor două valori perene: educaţia şi credinţa (cele două file reprezintă cele două comunităţi: Faraoani şi Valea Mare). Noi cei ce am construit acest altar predăm astăzi elevilor celor două şcoli generale din comună, responsabilitatea îngrijirii şi cinstirii lui permanente. Copii noştri trebuie să înveţe şi să transmită urmaşilor lor, mesajul nostru de astăzi: Copii cinstiţi-i pe eroii noştri! Recunoscându-le meritele şi având exemplul lor vom şti să luptăm pentru valorile noastre supreme, care sunt: Libertatea, Credinţa şi Patria. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii noştri! (din Discursul d-lui Adrian Solomon, Primarul Comunei Faraoani, cu ocazia sfinţirii Monumentului “Altarul Recunoştinţei”, 29 mai 2003)

Surse de informaţie:
1. Iosif Tălmăcel (paroh de Faraoani), O pagină de istorie (satul Faraoani, jud. Bacău), articol apărut în Almanahul Revistei Populare Catolice VIAŢA, 1924.
2. Serafim M. Bejan (pr.), Catolicii din Moldova, articol apărut în revista amintită mai sus, 1924.
3. Farţadi Petru, Farţadi Valeria, Toponimie şi continuitate”, revista ATENEU, mai 1986.
4. Prof. Dumitru Zaharia, Statistici ale populaţiei catolice din Moldova, 1694-1697, Ed. STUDION, Bacău, 1999.
5. Dumitru Martinaş, Originea ceangăilor din Moldova, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.
6. I. Murariu, Nicu I. Aur, Ghid de oraş, Bacău, Bucureşti 1992.
7. Documente din Arhiva Primăriei Bacău
8. Pricopi Lenuţa, Istoria locală, lucrare pentru Gradul didactic I.
9. Internet: www.ppbc.ro (Portalul Primăriilor Judeţului Bacău – Site Primăria Faraoani)
10. www.valeamare.cnet.ro.

înv. Varvara Murariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>